Theoretical and Applied Economics
No. 2 / 2007 (507)
Ecranul intelectual
Decadenta iluminismului – ca expresie a blocarii in propriul proiect – s-a vizibilizat din momentul in care s-a crezut in autonomia gandirii artificiale si in confortul lumii virtuale. Omul a devenit o anexa a creatiei lui mecanice, inutila chiar dupa regula randamentului.
Incrementa activitatii intelectuale (ca efect al conformarii generale la suficienta productiei de masa si al aventurii in spatiul virtual) si relativizarea comportamentelor (cu puseul reprezentat de dictatura minoritatilor si de faptul ca decizia apartine unei majoritati alcatuite ad-hoc din mai multe minoritati inconsistente) recompun o arhitectura cu repere fluide pentru intelegere.
Metanaratiunile si-au pierdut suflul coagulant, idealul nu mai atrage masa critica menita sa dea sens valorilor. Atomizarea vietii publice a demolat Agora, consensul este inert cand nimeni nu este dispus sa asculte argumentul. Renuntarea la metalimbaje a sublimat democratia.
Controlul social prin simboluri eclectice si comportamente socante obtureaza calea catre un ideal peren. Trecutul se inventeaza si viitorul se abandoneaza accidentalului. Soarta omului este facuta de structuri invazive, care, in fapt, functioneaza pentru ca transforma omul in obiect de consum. Evadarea nu are sens, ca si sinuciderea, atat timp cat omul sta pe loc si spatiile trec peste el, ca si modele vestimentare si convenientele functionale.
Realitatea recreata se misca pe ecrane suprapuse oferind sansa artificiala a alegerii. Timpul a devenit schimbarea densa de imagini spatiale. Periferia se alieneaza de prea putina piata, iar centrul se abrutizeaza de excesele pietei. Lumea se diversifica babilonian si se unifica saturnian. Comunicarea scade invers proportional cu centripetarea puterii…
Preparativele acestui triumf identificat cu postmodernismul s-au produs pe varii aliniamente ale cunoasterii. Debutul lor a constat in excluderea oricarui alt mod de cunoastere in afara celui rezultat din gandirea rationala. Strapungeri spectaculoase s-au inregistrat prin apelul la instrumentul matematic. Cand acesta s-a aplicat in stiintele umane, s-a pornit pe calea ingineriilor – ca replica la Creatie –, culminand cu schemele materialismului dialectic si istoric si ale corectitudinii politice.
Rationalismul, pozitivismul, scientismul, structuralismul, constructivismul, ca si alte caramizi generice ale modernismului si postmodernismului, au dizolvat contextele in care natura umana isi definea esenta. A ramas doar sa fie cautata relevanta conditiei umane pentru motivul ca este compatibila cu economicitatea.
Conditia umana – impinsa de modernism in zona de semnificatii a conceptului de forta de munca – s-a identificat ca sursa a alienarii. Omul, in aceasta ipostaza, este prins in mecanismul “mainii invizibile” de o maniera implacabila.
Sentimentele, care dau sens comportamentelor, sunt filtrate de mecanismele pietei pentru a nu dijmui profitul. Natura umana este inlocuita integral de conditia umana. In viziunea modernismului, materia are relevanta absoluta.
Contrareactia la utilitate si randament nu a insemnat o miscare in favoarea naturii umane, ci saltul inapoi, la conditia edenica, fuga in contexte virtuale de tip arhaic. Relativizarea raspunderii (ca si a normei) nu este decat o adecvare la un spatiu vidat de sentimente, dincolo de bine si de rau, ca in proiectia estetizanta a lui Nietzche.
In fapt, este vorba de o ruptura definitiva intre forma si fond.
Aglomeratia urbana, ca distinctie a progresului, nu a insemnat socializare, ci izolare a indivizilor, segmentare a comunicarii.
Artificialul a devenit context virtual, iar individul-univers autosuficient. Cel mult, regula insurgenta a minoritatilor aminteste – cumva stresant – de comunitate, de social.
Rasturnarea de perspective nu este conjuncturala.
Invariantele sunt tratate prin virtualizarea vietii. Absoluta ramane doar vointa de putere centrata pe imaginarul fiecaruia. Realitatea congruenta cu rationarea a murit, principiul antropic este inutil.
Haosul ramane singura consecinta a diversitatii inventate, ecranul – singura expresie a comunicarii atavice, spectacolul atotprezent fiind singura cerinta a trairii excitate.
Lumea tinde sa aiba o propensiune schizofrenica catre ea insasi.
Contents
Elasticity of Substitution for Production Functions in Romania and other Countries
The Development of a Multisource and a Systematized Database for Economic and Policy Impact Analysis
Leadership, Motivation and Excellence (A Comparative view)
Labor Relations and Social Dialogue: Measurement and Diagnosis Instruments
Management Science Education, between McDonaldisation of Society and High Quality Economics
Performant Brand Management Contribution to the Company Success on International Market
Statistical Methods for Base Inflation Calculation
Professional Competence in Psychosociology Research
VaR Methodology Application for Banking Currency Portfolios
Development Economics and Economic Development: Why do Institution Matter?
Evaluation of Results from Sales Promotion Activities
Currency Evolutions during 2006 and Expectations for 2007
